Despre Diafan

Astăzi la Librăria Mihail Sadoveanu a avut loc lansarea cărţii Ancăi Vasiliu „Despre Diafan” apărută la editura Polirom şi constituind o traducere în limba română a tezei sale de doctorat scrisă în franceză şi publicată la editura Vrin în 1997. Lansarea a fost acompaniată de comentariile Marilenei Vlad, doctor în filosofie, ale lui Andrei Cornea, profesor la Universitatea Bucureşti şi ale lui Bogdan Tătaru Cazaban, cercetător al Institutului de Istoria Religiei din cadrul Academiei Române.

. După ce ultimul a făcut o trece în revistă a activităţii de filosof şi istoric al artei al Ancăi Vasiliu, Marilena Vlad ne-a oferit o perspectivă platoniciană asupra diafanului în timp ce Andrei Cornea o perspectivă aristotelică asupra problemei.

Ce este diafanul? Este un mediu, un loc, un spaţiu, o calitate, este lumina ce face posibilă vederea fără să fie această vedere însăşi. Ce este spaţiul dintre privire şi obiectul privit ce face posbil actul privirii? Ce este spaţiul transparent - trans parens este traducerea în latină a termenului grecesc dia phanos - dintre obiecte?

Aceasta este întrebarea esenţială a cărţii ce analizează răspunsul plecând de la dialogurile platoniciene, insistând asupra lui Aristotel şi mergând până la comentatorii acestuia târzii. În termenii lui Andrei Cornea aceasta este povestea eternă ce pleacă din metafizică şi ajunge în fizică, a întrebării despre natura luminii formulată în limbaj modern: undă sau corpuscul? Dar această problemă nu avea pentru antici izul tehnic al zilelor noastre, împreună cu problema luminii se punea şi problema inteligibilului, gândirea apare ca având aceeaşi structură cu privirea, fiind o strângere laolată cu sens a realităţii. A pune problema spaţiului, mediului intermediar între privire şi ceea ce este privit ridica problema existenţei unui al cincilea corp care mediează între structurile mentale ale omului şi structura lumii.

Nu în ultimul rând aveam de-a face cu o problematică ontologică, există realmente acest spaţiu, această lumină, acest mediu? El nu este în mod concret ceva, el deschide posibilitatea ca alte lucruri să fie, este condiţia de posibilitate a perceperii altora, dar are el propria lui fiinţă, căci lui îi lipsesc nişte determinări pozitive despre sine? Fie că vorbim de diafan, de transparent sau de lumină statutul său este imposibil de redus la un singur răspuns.

A consemnat Ana Petrache